Articol de calitate
Războiul de optzeci de ani, sau Revolta olandeză ori Revoluţia olandeză, (1568–1648) a fost un război între cele Şaptesprezece Provincii ale Ţărilor de Jos şi Imperiul (Habsburgic) Spaniol.
La început Spania a reuşit să reprime revolta. Însă în 1572, rebelii au capturat oraşul Brielle (Den Briel), iar astfel revolta a renăscut. Provinciile din nord au devenit independente, mai întâi de facto, iar apoi şi oficial, în 1648. În timpul revoltei, Provinciile Unite ale Ţărilor de Jos (sau Republica Olandeză) au devenit rapid prin vasele lor comerciale o putere a lumii secolului XVII şi au cunoscut o perioadă de mare avânt economic, ştiinţific şi cultural.
Provinciile Ţărilor de Jos din sud (situate pe teritoriul de azi al Belgiei, al Luxemburgului şi al nordului Franţei) au rămas sub stăpânirea Spaniei. Represiunea continuă a spaniolilor în aceste provincii a făcut ca mare parte a elitei financiare, intelectuale şi culturale să plece în provinciile din nord, contribuind astfel la succesul Republicii Olandeze. În plus, la sfârşitul războiului, zone întinse ale Ţărilor de Jos de sud au fost pierdute de spanioli în favoarea Franţei.
Articolul de calitate se schimbă la fiecare 10 secunde. Dacă totuşi când reîncărcaţi pagina vedeţi mereu acelaşi articol, vă rugăm să apăsaţi aici.
Ştiaţi că...?

- Cea mai veche încercare dramaturgică cunoscută până astăzi scrisă în limba română este Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragice expressa (Uciderea lui Grigore Vodă în Moldova exprimată sub formă de tragedie). Piesa are ca personaj central pe Grigore al III-lea Ghica, domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti.
- Arborele de cauciuc numit ca-hu-chu (copacul plângător), era folosit, după spusele portughezilor din secolul al XV-lea, de către băştinaşi pentru confecţionarea de îmbrăcăminte impermeabilă.
- Soluţia Schwarzschild este o soluţie statică, sferic simetrică a ecuaţiilor Einstein, ce prezintă câmpul gravitaţional al unei găuri negre sau al unui corp (asteroid, planetă, stea, galaxie) fără rotaţie.
- Numele speciei camelopardalis derivă din cuvântul grecesc kamēlopardalis care descrie girafa ca având un gât lung ca o cămilă şi pete ca un leopard.
- „Noua Barcelona” este denumirea unui oraş spaniol care ar fi trebuit să fie construit în Banat pentru coloniştii spanioli, lângă Becicherecu Mare (azi Zrenjanin, Serbia). Construcţia oraşului a fost întreruptă din cauza războiul cu turcii şi a bolilor care au decimat primii colonişti spanioli ce fuseseră colonizaţi aici între 1735-1738.
- Nikola Tesla a descoperit curentul alternativ şi transmiterea energiei electrice fără fir.
- Braga este varianta românească a unei băuturi orientale care s-a răspândit în ţările cu influenţă otomană.
- Ziarul Zimbrulu şi Vulturulu a fost un ziar apărut în Moldova în secolul al XIX-lea. Un exemplar al acestuia a ajuns să fie cel mai scump ziar din lume datorită celor opt mărci poştale „Cap de bour” din 1858 cu care este francat.
|